402

De ce nu ne putem trata singuri homeopat.

M-am decis greu să scriu acest articol: întîi de toate fiindcă risc să fiu greșit înțeleasă.Apoi fiindcă am tot lăsat timpul să-și facă treaba, sperînd că oamenii se vor lămuri singuri, dar se vede că lucrurile nu stau așa. În realitate, omul modern s-a învățat să creadă că poate și știe mai mult decît în realitate. Apoi, pentru că, probabil din goana după audiență, unii publică pe propriile pagini tot felul de recomandări, în detrimentul acestei științe ( sau arte ) terapeutice, fiindcă în realitate ea nu se poate aplica “după ureche” sau după cele citite “pe internet”. Ușor să te plîngi după aceea că tratamentul “nu a mers”!

Să facem acum o analogie: te-ai apuca, dacă te doare o articulație, să iei niște ace de acupunctură și, după o citire iute pe un site, să ți le înfigi prin punctele pe care le-ai înțeles? Dacă crezi că ai apendicită, ai lua un somnifer și l-ai lăsa pe un prieten, cu un bisturiu fiert pe aragaz, să te opereze pe patul din dormitor? Te-ai apuca să iei nițel Euthyrox cum ai citit tu “pe internet”, că ți s-a umflat la baza gîtului și ai niște stări proaste în ultima vreme? Nu? De ce?

Și atunci de ce ai vrea să iei un remediu homeopat după ce scrie unul și altul pe internet, eventual i-ai da un mesaj unui doctor homeopat să-ți recomande așa, pe nevăzute, un mod de administrare pentru ceva ce te-ai hotărît să iei singur?! Homeopatia e tot o specialitate medicală, o modalitate terapeutică,un tip de medicină! Pînă nu demult, dacă aveai o suferință, primul lucru puneai mîna pe telefon si-ți făceai o programare la o consultație – o dată ce te aflai în cabinet, aveai ocazia unui consult, în urma căruia spuneai tot ce te doare, erai consultat și primeai un tratament și diverse recomandări. Cum poate cineva crede că lucrurile pot sta altfel? Dacă vreau să-mi aranjez părul, mă duc la coafor unde cineva specializat îmi face o coafură. Dacă mi s-a stricat mașina, mă duc cu ea în service și un mecanic mi-o repară. Etc. Dar dacă sunt bolnav, mă apuc să citesc singur și din ce am priceput de-acolo îi scriu unui doctor pe care nu-l cunosc și care nu m-a văzut în viața lui cerîndu-i indicații cum să mă tratez, eventual spunîndu-i și ce vreau să iau?!?

Pe ce lume trăim?!

Cu riscul de a deranja, o spun răspicat: nu merge să te tratezi singur homeopat. Homeopatia e o terapie dificilă; uneori și noi, homeopații, ne chinuim mult pînă găsim tratamentul adecvat pacientului, și asta pentru că individualizarea e cheia iar în individualizare noi luăm în considerare amănunte care pacientului îi scapă cu desăvîrșire. Din acest motiv, homeopatia este o medicină extrem de subtilă și această subtilitate de înțelegere a pacientului e posibilă doar dacă și medicul este un individ subtil prin natura lui, ceea ce face că 3 homeopați diferiți pot vedea trei niveluri diferite în același pacient și avea trei abordări diferite! Apoi fiindcă, dacă nu stai suficient timp cu pacientul, încercînd să aprofundezi problema lui, nici nu ajungi la adevăratul substrat al suferinței lui – deci cerutul de tratamente “instantanee” e un non-sens în homeopatie.

Toate acestea pentru a explica de ce nu răspund acelora care mă întreabă “am problema X, ce tratament să iau?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>